x
Sustine-ne cu un like:

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a revenit la Stânca. "Mi s-a spus că până la finalul acestei luni voi găsi construcţia reparată şi aşa a fost"

  • Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a revenit la Stânca.

    Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a revenit la Stânca. "Mi s-a spus că până la finalul acestei luni voi găsi construcţia reparată şi aşa a fost"

    Ministrul agriculturii, Petre Daea, a ajuns astăzi, 30 mai 2018, în judeţul Botoşani pentru a vedea stadiul lucrărilor de reabilitare a SPA (Staţia de Pompare a Apei) Stânca şi de decolmatare a canalelor de irigaţii din zona Ripiceni- Stânca.

    Lucrările de decolmatare se desfăşoară pe toţi cei şapte kilometri de canal înfundat cu vegetaţie şi pe care apa de irigaţii nu a mai circulat de la începutul anilor ‚90. De asemenea, ministrul a ajuns şi la Staţia de la Stânca, acolo unde la mijlocul lunii iulie se vor face probele de pompare, dat fiind că deja două pompe din patru sunt în reparaţii.

    „Nu aveam nicio îndoială că domnul ministru se va ţine de promisiunea pe care a făcut-o în urmă cu două săptămâni şi că va reveni la Stânca. Următoarea vizită o aşteptăm la mijlocul lunii iulie, atunci când se vor face probele la Staţie şi sperăm să vedem şi apa pe canale”, a declarat prefectul Dan Şlincu.

    Ministrul Petre Daea a cerut urgentarea lucrărilor, mai ales pe partea electrică, dar s-a declarat mulţumit de ce s-a făcut până acum.

    „Am găsit ce trebuia, anume ce am discutat cu constructorul  cu ceva timp în urmă. Mi s-a spus că până la finalul acestei luni voi găsi construcţia reparată şi aşa a fost şi, ce este mai important, partea de agregate, care, iată, este gata. Urmează partea electrică, cea care nu este uşor de făcut pentru că, după cum vedeţi şi acum şi aţi văzut şi data trecută, aici totul s-a furat, totul s-a distrus, s-a abandonat. Am văzut şi canalul de şapte kilometri pe care sunt trunchiuri de arbori, ceea ce înseamnă abandon de-a lungul vremii al unui sistem atât de necesar acestei zone”, a declarat ministrul Petre Daea.

    Sursa: http://stiri.botosani.ro/stiri/administratie/ministrul-agriculturii-petre-daea-a-revenit-la-stanca-quotmi-s-a-spus-ca-pana-la-finalul-acestei-luni-voi-gasi-constructia-reparata-si-asa-a-fostquot-foto.html

     

    În cadrul proiectului de reparații din amenajarea de irigații Stânca, firma Mecanex SA este răspunzătoare pentru efectuarea următoarelor lucrări:

    • Repararea agregatelor de pompare de bază SPB tip 18NDS;
    • Repararea agregatelor de pompare de bază – Motoare electrice;
    • Repararea instalațiilor hidromecanice și auxiliare: armături, clapeți, compensatori;
    • Revizia și repararea instalațiilor auxiliare / instalație compresor;
    • Repararea instalației electrice – Racorduri exterioare;
    • Repararea instalațiilor electrice de medie tensiune;
    • Repararea instalației electrice de curent continuu;
    • Repararea instalației electrice de lumină și forță;
    • Reparații la clădiri și anexe.