x
Sustine-ne cu un like:

Mecanex Botoșani a înregistrat o creștere considerabilă a cifrei de afaceri în primele șapte luni ale anului 2018

  • Mecanex Botoșani a înregistrat o creștere considerabilă a cifrei de afaceri în primele șapte luni ale anului 2018

    Mecanex Botoșani a înregistrat o creștere considerabilă a cifrei de afaceri în primele șapte luni ale anului 2018

    Mecanex SA, compania românească specializată în producția de pompe industriale a înregistrat în primele șapte luni ale anului curent o creștere de 43% a cifrei de afaceri,  față de aceeași perioadă a anului 2017, menținând trendul ascendent din ultimii ani.

    Firma botoșăneană a încheiat anul 2017 cu o cifră de afaceri de 2.2 milioane euro și avea în plan pentru anul în curs atingerea pragului de 3 milioane euro, însă conform bilanțului de la finalul lunii iulie este foarte posibil ca acest prag să fie depășit. Astfel, în intervalul ianuarie – iulie 2018 cifra de afaceri a companiei Mecanex a ajuns la 1.736.961 euro, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2017, când a înregistrat o cifra de afaceri de 1.213.522 euro.

    Această majorare considerabilă a cifrei de afaceri se datorează în special faptului că firma a câștigat, singură sau în asociere cu alți parteneri, o serie de licitații pentru reabilitarea și modernizarea unor stații de pompare din județele: Botoșani, Teleorman, Iași și Constanța. De asemenea, Mecanex mai are în desfășurare proiecte pentru modernizarea sau adaptarea infrastructurii de irigații, pe măsura 4.3, în județele: Arad, Iași șa.

    Pe lângă proiectele realizate pe întreg teritoriul țării, o contribuție importantă pentru dezvoltarea financiară a firmei, în prima jumătate a anului 2018, a avut-o și creșterea exportului produselor Mecanex pentru partenerii din Austria și Germania.

    Un alt factor care a influențat creșterea cifrei de afaceri este  lansarea unei noi pompe, proiectată și produsă în totalitate de Mecanex Botoșani. Noul model, MEX-MV-300, este o pompă verticală, multietajată, echipată cu un electromotor situat în partea superioară a agregatelor.

    Noua pompă de apă MEX-MV-300 reprezintă cea mai inovatoare și versatilă soluție din momentul de față din domeniul pompelor și poate fi folosită în sistemele de irigații, în alimentarea cu apă a localităților și nu numai. Acest tip de pompe este echipat cu motoare nemțești și este capabil să susțină debite de până la 1500 m3/h, pentru înălțimi de pompare de maximum 110 m. Modelul MEX-MV 300 este destinat vehiculării apei curate, dar poate vehicula și apă ușor impurificată, cu suspensii solide până la maximum 300 mg/l.

    “Primul semestru al anului curent ne-a adus multe proiecte noi, pline de provocări pe care le-am realizat cu succes, pe întreg teritoriul României. Pentru lunile următoare ne dorim menținerea trendului ascendent prin extinderea liniei de produse, prin creșterea investițiilor în utilaje și mărirea numărului de angajați. Toate acestea vor facilita creșterea volumului de produse fabricate și, implicit, vor determina sporirea vânzărilor.”, a declarat Ciprian Bidașcă, managerul general al companiei Mecanex SA, Botoșani.

    Firma Mecanex este una dintre cele mai vechi turnătorii din ţară şi, în acelasi timp un important producător industrial. În prezent Mecanex produce peste 20 de tipuri de pompe, în aproximativ 20.000 de variante şi mărimi, adaptate nevoilor clienţilor, ce au aplicaţii în agricultură (irigaţii şi desecări), în industria energetică, în industria chimică, metalurgică, minieră, în hidrotransporturi, în alimentarea cu apă a localităţilor, în domeniul naval, etc. De asemenea, compania botoșăneană oferă soluții optime pentru montajul și punerea în funcțiune a pompelor, servicii de consultanță și nu în ultimul rând  service în 24h, oriunde în România.

    Printre cei mai importanți clienți ai societății Mecanex se regăsesc: OMV Petrom, Arcelor Mittal, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, Complexul Energetic Oltenia, Hidroelectrica și Compania de Energie Electrică București, acestora alăturându-se un număr mare de clienți privați. De asemenea, compania colaborează de peste opt ani cu parteneri din Germania, Austria și Italia.

    Mecanex SA Botoșani este o firmă cu capital privat integral românesc, fondată în anul 1972. În prezent, acționarul majoritar este Ciprian Bidașcă, acesta ocupând și funcția de manager general al firmei care se află în zona industrială a orașului Botoșani, are aproximativ 140 de angajați și se întinde pe o suprafață de 45.000 mp.

    Sursa Agentia Nationala de Presa Agerpres: https://www.agerpres.ro/ots/2018/09/05/mecanex-botosani-a-inregistrat-o-crestere-considerabila-a-cifrei-de-afaceri-in-primele-sapte-luni-ale-anului-2018–638469

 
  • 26
  • 13